#
Unele seri de film nu se termină când se aprind luminile. Rămân agățate prin oameni, prin conversații, prin liniștea aceea de după un film bun, când fiecare pleacă puțin altfel decât a venit. La Clacă am trăit una dintre serile acelea rare. Vineri 15 mai, am văzut "Eu când vreau să fluier, fluier", iar apoi am avut bucuria de o discuție de aproape o oră alături de Florin Șerban. O conversație sinceră, vie, despre libertate, fragilitate, cinema și oameni.
În deschidere, Cristina Lupu ne-a făcut o surpriză și ne-a prins într-o atmosferă caldă și profundă, cu vocea ei care parcă știe să lumineze colțurile mai ascunse ale sufletului. La mesele noastre s-au adunat oameni diferiți, povești diferite, generații diferite. Au fost zâmbete, întrebări curajoase, tăceri apăsate și chiar lacrimi de emoție. Exact genul de comunitate pe care visăm să o construim la Clacă: un loc unde arta nu se consumă în grabă, ci se trăiește împreună.
